1887, Alexandru Odobescu scria: “Inima, fala Blajului sunt școalele… în care de un secol și mai bine furnică, fierbe și clocotește fără încetare viața didactică”.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic; acest fapt a avut urmări însemnate în viața românilor de aici. Din punct de vedere al drepturilor politice, situația nu se schimbă; au rămas tot trei „națiuni”, românii, ca popor majoritar, fiind excluși de la exercitarea drepturilor politice și menținuți în poziția de tolerați.
Din punct de vedere religios, s-a produs un fapt nou: unirea cu Biserica Romei. Printre drepturile primite atunci a fost și acela de a deschide școli și de a se pregăti în instituțiile apusene de nivel superior tineri teologi, în scopul răspândirii și consolidării Confesiunii Unite.
Istoria Scolilor din Blaj începe cu initiativa lui I.I.Micu Klein, Episcop Unit din 1728 si care în 1736 stabileste resedinta Episcopiei Unite la Blaj si de a deschide primele scoli cu predare în limba româna. A obtinut astfel un domeniu episcopal mai întins prin care se asigura baza materiala a Episcopiei.
În același timp, s-a început ridicarea unei mănăstiri pentru a adăposti 11 călugări bazilitani, un seminar teologic și școli. Astfel, Blajul, un cătun locuit în 1733 numai de 23 de familii, va ajunge în scurt timp centrul vieții culturale românești din Transilvania. Frământările episcopului fondator, care urzea planuri atât de îndrăznețe, au fost surprinse cu măiestrie de poetul Radu Brateș:
“Sta vladica singur în chilie,
Face planuri de – așezare românească
Simte atâtea piedici, că nu știe
Să încerce, ori să se oprească?”
Pe temelia așezată de Micu Klein va clădi însă urmașul acestuia, Episcopul P.P. Aaron. Cât de necesară era deschiderea focarului de cultură națională, care vor fi școlile din Blaj, reiese din descrierea făcută de marele cărturar al Blajului, dr. Augustin Bunea:
“Poate niciodată o instituție culturală românească nu s-a înființat la timp mai potrivit.”
În Țările Române se stinsese pleiada marilor cronicari, crescuți în școlile catolice din Polonia, și ele rod al civilizației pornite din Roma și Italia, “și nu mai era aproape nimeni care să ne reamintească originea strălucită, să ne povestească gloriile și suferințele părinților, moșilor și strămoșilor și să predice și să cultive aspirațiile viitorului.”
În 1752 se instala episcop P.P. Aaron, iar despre acele glorioase vremuri și despre P.P. Aaron, N. Iorga scria:
“Blajul este al lui. Undeva trebuie să fi trăind. Suflet îngrijat veșnic de soarta școlarilor lui, rătăcind în clasele cuprinse de noapte, suind treptele catedrelor goale, uitându-se prin caiete, bucuros de tot ce e bine într-însele. Învățați bine, copii și tineri din școlile blăjene, Vladica Întemeierii vă vede.”
La Blaj se găsea un număr însemnat de călugări pregătiți în școlile înalte din Apus, prețioși colaboratori și gata să dea ierarhului lor ajutorul pentru deschiderea școlilor.
Episcopul vestește poporului român din Ardeal marele eveniment cultural prin actul semnat la 11 octombrie 1754. Se anunțau acum deschiderea următoarelor școli:
- Școala de obște – care „va fi a tuturor, de toată vârsta, de cetanie, de cântare și de scrisoare, nici o plată de la ucenici așteptându-se”..
- Școala latină – care trebuia să dea elevilor cunoștințe mai dezvoltate. Aici se învăța limba latină, precum și științele. Din această școală se va dezvolta mai târziu Liceul Teoretic de Băieți „Sfântul Vasile cel Mare”.
- Seminarul, deschis în mănăstirea „Sfânta Treime”. Materiile predate aici erau cele de religie, dogmă și morală creștină. Din aceste școli se va dezvolta Academia Teologică.
Aceste așezăminte de cultură aveau să fie pentru tot neamul românesc „fântânile darurilor”. Scopul ce s-a urmărit imediat a fost să se dea o cultură serioasă elevilor, iar scopul mai îndepărtat este exprimat lapidar în dictonul:
“Prin școala la lumină
Prin lumina la Unire
Prin Unire la tărie și mărire”
Astfel, P.P. Aaron a ales, cum spunea N. Iorga, „pentru libertatea neamului său calea înceată, dar sigură a Școlii”. El și urmașii săi vor ridica la Blaj o salbă de școli pentru clerici și mireni, ce nu vor înceta să transmită și să răspândească, mai bine de două veacuri, lumină și căldură nu numai românilor transilvăneni, ci întreg neamului românesc.
Școlile Blajului s-au dezvoltat mereu, asemeni unui arbore sădit într-un pământ bun. Este o deosebită satisfacție faptul că liceul nostru, Grupul Școlar „Ștefan Manciulea”, s-a numărat printre lăcașurile de cultură românești din această „cetate a Românismului”, care a dat neamului oameni de valoare, ca Timotei Cipariu, Simion Bărnuțiu, Ioan Micu Moldovan, Ignatie Darabant, Aron Pumnul și mulți alții, a căror faimă a depășit mult granițele spațiului românesc.
Prof. Ioana Breazu