Protecția sănătății mediului

 

 

 

 

Ziua de 23 mai este declarată Ziua acțiunii internaționale pentru protecția sănătății mediului. In acest sens, pentru a sărbători activ, un grup de elevi ai școlii noastre coordonat de domnul profesor Ștefan Cătăuță a identificat un loc mai puțin sănătos din punct de vedere ecologic și i-a redat frumusețea firească.

             

La acest eveniment, desfășurat luni, 24 mai între orele 14-17 au participat un număr de 15 elevi energici  și dornici de a reda starea de sănătate a acelui colț de natură. Este vorba despre un segment din pârâiașul care curge prin Spătac, un mic cartier mărginaș al Blajului, acolo unde s-au aruncat în timp multe deșeuri.

Harnicii noștri elevi, care au avut acordul și toată susținerea direcțiunii școlii, au fost însoțiți și chiar ajutați în munca lor de domnul profesor Cătăuță Ștefan - responsabil cu activitățile de tineret la nivelul protopopiatului Blaj şi de doamna Tomotaș Cristina, director al  instituției noastre, Liceul Tehnologic “Ștefan Manciulea”. Acestora li s-au alăturat 8 copii încântați să dea o mâna de ajutor de la Centrul de Zi „Familia 2004” din Blaj însoțiți de doamna profesoară Borșan Mariana. Însuși părintele protopop Nicolae Ovidiu Pop a participat la eveniment, asigurând cele necesare (mănuși și saci) și le-a adresat tinerilor un cuvânt de apreciere.

       

Astfel, se poate vorbi de încă o materializare a unui parteneriat durabil și rodnic între școlile din Blaj și Protopopiatul Ortodox din Blaj.

Elevii participanți s-au deplasat la Spătac cu bicicletele personale într-o formă organizată, evenimentul fiind astfel întregit și cu o frumoasă drumeție.

Hărnicia, sensibilitatea față de frumos și dorința de a reda sănătatea acelui pârâiaș, care curge prin apropierea bisericii, au adus roadele așteptate. La finalul activității, tinerii participanți, plini de satisfacția muncii lor și-au exprimat convingerea că natura, fiind cea care ne hrănește, trebuie respectată și iubită. Iar noi, oamenii, stăpâni ai creației lui Dumnezeu, trebuie să merităm această calitate de stăpâni responsabili ai  „marii noastre case”,  natura.

       

Prof. Ștefan Cătăuță